3.7 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024

Allen Coliban : Start la schiat în Poiana Brașov!

Must read

Am verificat astăzi starea pârtiilor împreună cu reprezentanți ai Primăriei, ai Salvamont și ai firmei care asigură pregătirea pârtiilor.

De mâine, 28 ianuarie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul. De asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători, Stadion și Bradul. Sper ca de săptămâna viitoare să reușim și amenajarea Drumului Roșu, astfel încât să se poată coborî până în Poiană.

Ne bucurăm cu toții că ninge în Poiană. Așteptăm zăpada de foarte mult timp. Acum pare că ne ajută și natura. Totuși, în ciuda tuturor eforturilor supraomenești de a amenaja pârtiile, se poate schia decent doar în partea superioară a masivului.

Este maximul pe care l-am putut face din punct de vedere al amenajării. În cifre, asta înseamnă 70.000 de metri cubi de zăpadă artificială produsă în această perioadă.
Semnele sunt că în zilele următoare stratul se va îmbogăți din surse naturale. Prin urmare, oricine vrea să schieze în weekend-ul acesta trebuie să o facă cu mare grijă și, evident, respectând toate măsurile anunțate de către administratorii pârtiilor.

O parte dintre pârtii, cele care coboară până în partea inferioară, vor fi închise. Deci se va schia în zona superioară, asta însemnând partea superioară a Drumului Roșu, Poiana Doamnei, tot ceea ce înseamnă pârtii care ajung până la telescaunul din Ruia.

Ca de obicei, administratorii pârtiilor lucrează la tot ce înseamnă balizaj și organizare de linii pentru așteptarea la telescaune. Mizăm pe înțelegerea turiștilor și a schiorilor, pentru că vom schia în acest weekend doar în condiții excepționale.

Dacă prognoza meteo se confirmă, weekend-ul următor vom avea condiții de a coborî până jos.

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la NAȚIUNEA ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura