2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024

USR, Forța Dreptei și PMP îi cer premierului Ciucă să refuze acordarea de vize turistice pentru cetățenii Federației Ruse și să promoveze interdicția la nivelul UE

Must read

Președintele USR, împreună cu Ludovic Orban, președintele “Forța Dreptei”, și Eugen Tomac, președintele PMP, îi adresează prim-ministrului Nicoale Ciucă o scrisoare deschisă, în care îi cer să refuze acordarea de vize turistice pentru cetățenii Federației Ruse și să promoveze interdicția la nivelul Uniunii Europene.

„Cât timp agresiunea nejustificată a Rusiei în Ucraina nu încetează, iar consecințele acestui război sunt resimțite de fiecare român, este inacceptabil ca cetățenii ruși să continue să primească vize turistice în România sau pe teritoriul Uniunii Europene, ca în timpurile de pace.

Vă solicităm să interziceți de urgență acordarea vizelor turistice pentru cetățenii ruși pe teritoriul României şi, în egală măsură, să coordonați eforturi diplomatice sporite împreună cu celelalte state ale Uniunii Europene pentru interzicerea totală a prezenței turiştilor ruşi în UE.

Este momentul ca România să sprijine Finlanda şi statele baltice care au implementat deja această măsură şi să iniţieze discuţii la cel mai înalt nivel în acest sens. România trebuie să demonstreze mai multă fermitate diplomatică în fața regimului criminal al lui Vladimir Putin.

USR, Forța Dreptei și PMP îi cer premierului Ciucă să refuze acordarea de vize turistice pentru cetățenii Federației Ruse și să promoveze interdicția la nivelul UE

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la NAȚIUNEA ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura