Presă ca afară, pentru o țară ca afară. Ce au obținut 30 de ani de burse, granturi și bani privați pentru jurnalismul românesc

0
32
  1. România numără anul acesta aproape 35 de ani de presă liberă, dar primii pași s-au făcut greu și au avut nevoie de ghidaj. După căderea comunismului, a contat enorm sprijinul primit din afara țării, pentru un domeniu în care românii nu aveau experiență.
  2. De la americani (bursele Departamentului de Stat), britanici („Școala” BBC) și francezi (RFI, AFP, profesori de jurnalism din Franța plătiți din bani publici francezi etc.), am primit, peste noapte, mult know-how, oportunități de a „fura” meserie din cele mai prestigioase redacții ale vremii, dar și bani și resurse pentru a pune pe picioare primele redacții libere din România.
  3. În tranziția dură de după 1989, jurnaliștii români învățau din mers și deveneau, din ingineri sau filologi, gazetarii profesioniști care aveau să construiască industria media de azi.
  4. Pe lângă școala franceză, în România a funcționat și un birou BBC, care a impus stilul britanic de a face presă – o moștenire care încă are efecte de „contagiune”, datorită jurnaliștilor, acum cu experiență, care au lucrat în acei ani pentru BBC.
  5. Pe măsură ce vremurile s-au schimbat, presa din România și-a diversificat și și-a adaptat conținutul, dar și sursele de profesionalizare și dezvoltare. Așa a luat avânt și la noi modelul de jurnalism colaborativ, axat în special pe investigații transfromntaliere. Mai mult, există și companii private care au pus umărul la formarea jurnaliștilor de mâine. Jurnaliști care trebuie să fie pregătiți să-și facă meseria într-un tablou dominat de algoritmi, puterea AI și de modele de business în plină transformare.

mai mult la :

panorama.ro/presa-tara-afara-burse-

 

 

 

Lasă un răspuns