Muzică bună, distracție și specialități culinare la Zilele Orașului Victoria

0
168

Lume multă, veselie, socializare, distracție și specialități culinare sunt ingredientele la Zilele Orașului Victoria. În prima zi a festivalului participanții au fost invitați la teatru, la casa e cultură, pentru a-i întâlni pe actorii Dorina Roman şi Dan Zorilă în piesa Toxic love de Sorin Misiriantu. Au urmat apoi la stadion concertele susținute de artiștii locali.

Au urcat pe scenă micii artiști de la Clubul Copiilor, grupul Zumba, Olimpiu Băcilă, Armonia Group, Cetina de brad, Liviu Căţănaş, Piticu, DJ WinBoost Music. Sâmbătă a fost ziua concursurilor organizate pe stadion. Au putut concura familii de localnici în diverse competiții, dar și iubitorii de handball și fotbal. Seara, au urmat concerte pe scena amplasată pe stadion, în fața tribunei pline de spectatori. Au evoluat Feli, Mira, Aurel Moldoveanu, Antonio Pican. În cursul zilei de duminică, începând cu ora 15.00, cei mai buni participanți la concursuri au fost premiați într-un cadru festiv. Iar seara este dedicată muzicii populare.

Cele mai bune preparate culinare au fost oferite de Resturantul Connies. Carmen Popa, bucătar profesionist, împreună cu echipa sa au reușit să încânte participanții cu cele mai bune și gustoase preparate.

 

Foto și Video. Muzică bună, distracție și specialități culinare la Zilele Orașului Victoria

Lasă un răspuns