7.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024

Igor Munteanu: Un atac masiv contra Ucrainei va ajunge și la noi, în R. Moldova

Must read

Sancțiunile Occidentului contra Rusiei sunt deja aplicate. Foarte puțini vor prefera să nu observe cum cineva rupe bucăți din teritorii străine cu forța, impunând argumentul pumnului, prin intimidare și violență. Primele sancțiuni internaționale se vor aplica în valuri, de la cele mai simple la altele care vor fi mai grele pentru economia Rusiei și oligarhii săi, cei care-l servesc pe Putin. Dacă sunt multe ori puține aceste sancțiuni mai discutăm.

Este esențial să știm că un atac masiv contra Ucrainei va ajunge și la noi, în RM, la nevoile și neamul pe care acest stat pretinde că-i reprezintă. Încă nu suntem pregătiți să realizăm impactul unui război în apropierea noastră, iar pregătirile care se fac în acest moment sunt insuficiente.

Într-un anumite moment cred ar trebui să găsim timp pentru a-i întreba pe ”cârcotașii” de serviciu, cei care ne asigurau că ”Putin nu va invada” pentru că ”nu ar fi în interesul lui”, ori că ”nu are sens” ori că ”nu este logic să invadezi ceea ce poți controla altfel”, ei cum răspund la ce-a făcut Rusia în ultimele zile?

În fața naivității lor demonstrate, ei cum răspund pentru vorbele lor, multiplicate de sute de canale tv și radio? Sfânta lor naivitate despre ”ce poate face Putin și ce l-ar putea opri” se explică, de fapt, prin faptul că unii dintre acești iluștri naivi nu au fost buni la lecția de istorie. Iar istoria este o carte despre ce urmează să se întâmple.

 

Igor Munteanu

- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la NAȚIUNEA ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura