0.5 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024

Elena Lasconi | Câmpulung Muscel premiant la nivel național pentru accesarea de fonduri europene

Must read

Bucurie!
Câmpulung Muscel premiant la nivel național pentru accesarea de fonduri europene. Suntem singurul municipiu din România care a reușit performanța de a accesa bani europeni cât bugetul orașului pe 35 de ani.
Acesta e cel mai important pas: banii. În teren, lucrările se vor vedea într-un an, doi. Cele mari în maximum trei ani.
Astăzi am aflat că am fost admiși la finanțare și pentru proiectul cu panourile fotovoltaice din oraș. Este vorba despre proiectul pe care l-am depus în ultima zi din anul trecut în timp ce lumea se pregătea de Revelion.
Această finanțare înseamnă mai mult decât o sumă de bani. Reprezintă valoarea echipei noastre. Vreau să îi mulțumesc în mod special Ioanei Marcu, administratorul public al municipiului Câmpulung!
Ca să vă faceți o idee, din cele 61 de proiecte finanțate noi ne-am clasat în primii 20. În plus, este proiectul cu valoarea cea mai mare, 22.190.225,08 lei, celelalte au o valoare medie de cinci milioane.
Au fost respinse la finanțare municipii mari cu experiență în accesare de fonduri europene: Cluj și Oradea, dar și București, Pitești, Sector 5, Târgoviște, Aiud, Tulcea, Blaj, Sebeș, Miercurea-Ciuc, Făgăraș, Bistrița, Drobeta Turnu Severin, Onești, Călărași, Orăștie, Piatra Neamț, Adjud, Drăgășani.
Ce înseamnă acești bani pentru Câmpulung Muscel? În primul rând, facturi zero pentru iluminatul public.
Apoi, vom instala toate panourile fotovoltaice pe 29 structuri metalice (5 m lățime, 865 metri liniari panouri) care vor acoperi 358 de locuri de parcare. Practic, vorbim despre parcări acoperite. Vă reamintesc zonele:
În Grui sunt șase zone:
– Zona 1, Bloc D2 si D3;
– Zona 2, ANL Bloc A1, B1, parcarea din dreptul Pietei din Grui (Blocurile D18B, D22);
– Zona 3, Blocurie P32 – P39 (zona delimitata de cele 8 blocuri);
– Zona 4, Blocurile P29, P30, P31, D19, D20;
– Zona 5, Blocurile P10, P11, P12, P13, P25;
– Zona 6, Blocurile P21, P22, P23, P24.
În Vișoi sunt trei zone:
– Zona 1, Blocul 2 si 3 (strada Emil Garleanu);
– Zona 2, Blocul 4;
– Zona 3, Blocul 20 si 23 (zona Parc Biserica Lemn).
Dacă lucrurile merg unse în maximum un an vor fi finalizate.
Continuăm cu fapte!
#elenalasconi
#campulungmuscel
- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la NAȚIUNEA ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura