2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024

Dominic Fritz : Timișoara a trezit interesul și, apoi, entuziasmul a peste 200 de reprezentanți ai mediului cultural, diplomatic și artistic de la Berlin

Must read

Ca niciodată în ultimii ani, sala de evenimente a Ambasadei României la Berlin a fost neîncăpătoare și s-a stat în picioare: Timișoara a trezit interesul și, apoi, entuziasmul a peste 200 de reprezentanți ai mediului cultural, diplomatic și artistic de la Berlin, care au venit la evenimentul de prezentare al Capitalei Culturale.
A fost primul eveniment organizat într-o capitală europeană pentru promovarea Timișoarei. Altele urmează în săptămânile viitoare, în alte capitale.
Am putut să vorbesc, împreună cu o echipă din Timișoara, despre transformările prin care trece orașul nostru și România, despre programul cultural impresionant pe care îl pregătim pentru 2023 și despre atașamentul nostru pentru valorile europene în dialogul cu Michael Martens, jurnalist al cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, cel mai mare ziar din Germania. Cred că Europa nu trebuie să caute soluții doar la Bruxelles, soluții și inspirație pot fi găsite și în orașe precum Timișoara.
Reacțiile entuziasmate la povestea europeană a Timișoarei, care încă e mult prea puțin cunoscută, îmi întăresc convingerea că în 2023 avem o șansă istorică de a promova România în Europa. Și mă bucur că din ce în ce mai mulți oameni văd acest potențial și ne susțin.
Le mulțumesc Excelenței Sale, Adriana-Loreta Stănescu, Ambasador al României în Germania și echipei sale, precum și Forumului Cultural German pentru Europa Centrală și de Est pentru susținerea Timișoarei.
- Advertisement -spot_img

More articles

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img

Latest article

Descoperă mai multe la NAȚIUNEA ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura