traducere-adaptare după Meduza / Armand Gosu
7 august 2024
La 6 august 2024, Forțele Armate ale Ucrainei au intrat pe teritoriul Rusiei în apropiere de orașul Sudja, regiunea Kursk. Amploarea operațiunii militare ucrainene rămâne necunoscută în acest moment. Această hartă este menită să ofere o idee despre măsura în care armata ucraineană a reușit să avanseze.
Mai multe batalioane ale Brigăzii 22 mecanizate a armatei ucrainene, întărite cu forțe speciale și mijloace de apărare aeriană (și posibil batalioane ale altor brigăzi regulate) au trecut frontiera în regiunea Kursk în noaptea de 6 august și în seara de 7 august au pătruns adânc în apărarea rusă. S-au confruntat cu forțe extrem de slabe – polițiști de frontieră și infanterie din unul dintre „regimentele de protecție a frontierelor” create în 2023, alcătuit parțial din recruți. Aceasta este, de fapt, o apărare locală feroviară fără aproape niciun vehicul blindat. Tot ceea ce a putut face comandamentul rus pentru a contracara atacul probabil neașteptat au fost loviturile aeriene (avioane și elicoptere) și sistemele de apărare cu rachete Iskander împotriva coloanelor ucrainene care înaintau. Mai multe unități de vehicule blindate ale ucrainenilor au fost lovite, dar acest lucru nu a oprit ofensiva. Cel puțin un elicopter rus a fost doborât.
Judecând după înregistrările video publicate, până în seara zilei de 7 august, trupele ucrainene au obținut următoarele succese.
După o zi de lupte, au capturat punctul de control Sudja de la granița dintre regiunile Sumy și Kursk. Câteva zeci de polițiști de frontieră ruși au fost capturați.
A fost capturată stația de măsurare a gazului Sudja (parte a infrastructurii principalului gazoduct rusesc care pompează gaz către Europa prin Ucraina), aflată la câteva sute de metri de punctul de control.
La vest de punctul de control, trupele ucrainene au avansat rapid în interiorul teritoriului rus, ajungând la drumul Rylsk – Sudja, în apropiere de Sverdlikovo, unde au fost lovite de aviația rusă și de rachete operativ-tactice.
Partea principală a grupării trupelor ucrainene s-a întors de-a lungul autostrăzii în direcția Rylsk. Satele Leonidovo și Zelenyi Shlyakh din apropierea autostrăzii au fost capturate. „Corespondenții de război” ruși au raportat că unitățile avansate ale ucrainienilor au ajuns la periferia localității Korenevo, mai departe pe ruta către Rylsk, însă nu există nicio confirmare în acest sens.
În ciuda zvonurilor și a rapoartelor de panică ale „corespondenților de război”, trupele ucrainene nu au intrat încă în Sudja (și este posibil să nici nu fi încercat să intre), deși s-au apropiat cel puțin dinspre vest (și, conform zvonurilor, dinspre sud). Între timp, cartiere din oraș au fost grav avariate de bombardamentele ucrainene. Mulți civili au rămas în Sudja.
După ce au străpuns prima linie de apărare lichidă, forțele ucrainene au încercat probabil să acționeze în stilul ofensivei Balakleya-Kupyan din 2022: grupuri de asalt și sabotaj au fost „aruncate” de-a lungul drumurilor din jurul Suja în încercarea de a perturba spatele rusesc și de a împiedica apropierea rezervelor forțelor armate ruse.
Până în seara zilei de 7 august, marile rezerve rusești, a căror sosire în zona străpungerii ar fi putut fi așteptată în primele ore sau zile ale ofensivei (dacă ar fi fost disponibile în regiunea Kursk), nu au intrat în luptă.
Câmpuri de luptă geolocalizate din date deschise în zona Sudja
Punctele roșii indică cele mai recente evenimente. Negrul indică linia de contact aproximativă la data actualizării; pătratele roșii și albastre indică zonele ocupate de forțele ruse și ucrainene – dacă faceți clic pe ele, vor apărea informații suplimentare. În dreapta se deschide un panou, prin intermediul căruia puteți căuta după descrierea evenimentului. Atacurile aeriene sunt marcate cu o pictogramă specială, iar operațiunile terestre – cu puncte.